Despre Google şi confidenţialitate

Google

Mai multe autorităţi care se ocupă de protecţia datelor din Canada, Franţa, Germania, Israel, Italia, Irlanda, Olanda, Noua Zeelanda, Spania şi Anglia i-au adresat de curând, CEO-ului Google, Eric Schmidt, o scrisoare unde sunt punctate mai multe probleme legate de serviciile Google.

Cele mai multe plângeri au fost făcute asupra Google Buzz, care a fost integrat în Gmail, devenind astfel un serviciu de social networking şi asupra Google Street View, care a fost lansat în unele ţări fără a se lua în considerare legile şi normele morale privind protecţia şi confidenţialitatea datelor.

Google a reacţionat imediat, introducând un nou instrument ce permite vizitatorilor să vadă ce administraţie guvernamentală a mai cerut înlăturarea unor informaţii dintr-un produs sau serviciu Google. Cererile de ştergere a datelor se referă la înlăturarea datelor din rezultatele de căutare de pe google.com sau din alte produse Google (Youtube, de exemplu), în timp ce cererile pentru date se referă la informaţiile despre conturile Google.

Mapa foloseşte date din iulie până în decembrie 2009, fiind actualizată la implinirea a şase luni. Google precizeaza că există şi marje de erori în acurateţea informaţiei pentru că, de exemplu, o singura cerere poate fi făcuta pentru a se înlătura mai multe URL-uri.

Se observă ca în Brazilia s-au înregistrat cele mai multe cereri despre conturile Google (3663), dar si cele mai multe cereri de înlăturare a datelor (291).

De asemenea, în încercarea de transparenţă, Google a mai anunţat ca produsele lor sunt blocate în 25 de ţări, însă a refuzat să declare şi numele lor.

Mai multe detalii găsiţi pe blogul Google.



Alte articole si tutoriale:
« »


Leave a Reply