Paste Special în Excel – Values şi Transpose

0 comentarii

Excel

În tutorialul Excel de mai jos am prezentat două dintre opţiunile care apar în caseta Paste Special. În timpul cursurilor Excel desfăsurate la LEC am observat ca de multe ori, participanţii care mai lucraseră în Microsoft Excel anterior, atunci când doreau să copieze numai valorile dintr-o zonă de celule (aici prin valori se înţelege doar rezultatele formulelor care apar înscrise în zona de celule respectivă), obişnuiau să facă această operaţiune aproape manual. Adica pur şi simplu rescriau rezultatele formulelor de la tastatură.
O alta operatiune de care este deseori nevoie atunci cand se lucreaza in Excel este transpunerea datelor din coloane în linii sau invers.
Atat descrisa in primul paragraf al acestui articol cat si cea din al doilea se pot face automat în Microsoft Excel. Altfel ambele mănâncă foarte mult timp atunci când se lucrează cu un volum mare de informaţie.
Dar la fel ca în multe cazuri Excel-ul oferă facilitati prin care aceste două operaţiuni pot fi automatizate.
Facilitatea de care e nevoie este Paste Special. Iar în cadrul ei se folosesc opţiunile de copiere Values şi respectiv Transpose.
Iar pentru a intelege mai bine despre ce este vorba urmariţi videotutorialul.

Veţi învăţa despre:

  • Paste Special
  • Values
  • Transpose

Detalii tutorial:

  • durata: 3 minute
  • grad de dificultate: incepator


Tags: , , , ,

Leave a Reply